miercuri, 27 decembrie 2023

Hai și noi s˗o vedem pe Mița!

Aseară m˗am întors cu emoție în timp. De fapt, în alte timpuri. Începutul ˗ cu 100 de ani în urmă, mai exact 19 noiembrie 1923, ziua în care s˗a născut, la București, Monica Lovinescu,  Vocea care ni s˗a dat. Aceasta este, de altfel, denumirea expoziției organizate de Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate prin „La Mița Biciclista” Stabiliment Creativ, cu sprijinul Fundației și al Editurii Humanitas. Generația Radio Europa Liberă, din care fac parte și eu, recunoaște vocea Monicăi Lovinescu, o voce care a rostit neostoit, din exil, adevărul despre regimul totalitar. Un regim îndreptat cu ură viscerală împotriva intelectualității și a oricărei categorii sociale care s˗a opus sovietizării țării și comunismului.

Am redescoperit pagini din istoria interbelică, dar și din istoria postbelică, momente semnificative legate de viața Monicăi Lovinescu și a soțului său, Virgil Ierunca. Pentru mine, ambele nume au o rezonanță personală. Primul, prin faptul că, în anii de studenție, tata a participat la câteva dintre întâlnirile din anii 1945 ale cenaclului literar la care Monica Lovinescu era o prezență constantă încă de mică, iar al doilea, prin faptul că Virgil Ierunca a publicat, în 1990, „Fenomenul Pitești”, deschizând pentru foarte mulți dintre noi o rană adâncă și nevindecată de timp. Tot aici am descoperit două exponate care m-au emoționat: numerele 1/1973 și 5/1984 ale revistei exilului românesc la Paris, Ethos, redactori Ioan Cușa și Virgil Ierunca. Numele lui Ioan Cușa, care a reușit să scape de arestările din 15 mai 1948 și să fugă din țară, l˗am regăsit gravat și pe lista „Clandestinilor” din 8 Rue Pinton Paris, alături de alte nume de rezonanță ale culturii române, și nu numai. Dar ceea ce m˗a emoționat cel mai mult, în timp ce priveam exponatele și ascultam înregistrările, a fost arestarea mamei Monicăi Lovinescu, profesoara Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, care la vârsta de 71 de ani a fost încarcerată și condamnată la 18 ani de temniță grea și supusă unui regim de exterminare, pentru a o forța pe Monica Lovinescu să se întoarcă în țară. 

Grozăvia la care a fost supusă Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu și șantajul inuman trăit de fiica ei reprezintă doar o picătură din oceanul de nedreptăți și de suferințe inimaginabile la care au fost supuși atâția și atâția români. Ceea ce mă îngrijorează și mă doare cel mai mult este, însă, că din manualele de istorie lipsesc pagini întregi care fac parte din istoria neamului nostru curat. Lipsesc oameni de dincoace și de dincolo de granițele țării, care au luptat pentru ființa națională ˗ fiecare după puterile sale ˗ din „exilul extern” și „din exilul intern”. Am descoperit aceste două sintagme, ca pe o revelație, într˗una dintre scrierile lui Virgil Ieruca despre Ioan Cușa: Cu aceeaşi luciditate, el n-a exilat exilul îngrădindu-l geografic. A înţeles – ceea ce mulţi refuză să înţeleagă – că există un exil extern (al nostru celor de aici), dar şi unul intern (al celor de dincolo) şi că numai pe puntea întâlnirii dintre aici şi acolo – într-o comuniune spirituală şi morală – putem feri fiinţa românească de tiranie şi de logocraţia totalitară care încearcă s-o desfiinţeze.

Am plecat de la expoziție cu gândul la cei care nu mai sunt, dar care trăiesc în sufletul și în mintea celor care˗i caută în expoziții, în scrieri și în înregistrări audio sau video. Strecurându˗mă dincolo de mulțimea care se îmbulzea să se fotografieze în fața clădirii spectaculos decorate pentru sărbătorile de Crăciun și care adăpostește  expoziția „Monica Lovinescu,  Vocea care ni s˗a dat”, aud pe una dintre străduțe o voce stridentă care mă trezește din reflecție: „Hai și noi s˗o vedem pe Mița!” 
















Faceți căutări pe acest blog