Peste o lună plec în Suedia, la un workshop despre viaţa în mijlocul naturii sălbatice şi despre metode educaţionale outdoor. Am mai aplicat şi pentru alte proiecte, dar iată că am fost admisă în acesta. Să fie oare o pură întâmplare sau un răspuns al universului la dorinţa mea de a călători, de a descoperi, de a mă forma în alternative educaţionale mai aproape de aşteptările copiilor şi ale tinerilor de astăzi? Da, mai aproape, de fapt, de nevoia, neexprimată sau uneori nici măcar identificată, a acestei generaţii pe care mall-ul, internetul sau televizorul nu fac din ei decât nişte captivi ai societăţii de consum sau ai unei vieţi virtuale. I-am observat şi în cea mai recentă tabără, unde n-au simţit nevoia să intre pe messenger, pe facebook sau să se uite la televizor, căci libertatea de-a se exprima împreună în tot felul de activităţi, de la jocuri la concursuri sportive, de la bălăceala în piscină la tirul cu arcul, de la vâslitul în bărci de cauciuc la expediţii, de la cinema în aer liber la muzică, dans sau teatru le-a umplut nu numai timpul, ci şi mintea şi sufletul. I-am văzut însetaţi de socializare, de comunicare face to face, de activităţi în care să-şi demonstreze spiritul de echipă, de învăţare prin descoperire şi prin exersare. I-am văzut cât de inteligenţi, de creativi, de deştepţi şi de competitivi sunt dacă noi, adulţii, le creăm cadrul în care să se exprime. Dacă am fi mai atenţi la nevoile interioare ale copiilor, am şti ce răspunsuri să le dăm, am şti ce să le oferim astfel încât să se descopere, să se formeze pe măsura fondului nativ atât de bogat şi de spectaculos! Şi-atunci am putea privi încrezători în viitorul lor, care este şi al nostru.
M-a arămit soarele şi-acum se retrage printre munţi, încă strălucitor. Mi-a transferat din fierbinţeala lui, umplându-mi privirea şi sufletul de raze, şi pleacă să arămească şi alte trupuri care i se dăruiesc. Aşa e şi cu iubirea. La început pâlpâitoare, devine din ce în ce mai intensă, pârjoleşte şi-apoi… dispare, uneori brusc, acoperită de nori de furtună şi lacrimi, alteori încetul cu încetul, lăsând în urmă-i gust amărui de migdale. Şi-n timp, când furia se stinge, când totul se transformă în amintire, uneori dureroasă, privim din nou cerul în aşteptarea unui nou soare care să ne strălucească, din nou, privirile.
Am ales titlul blogului spontan, ca o respiraţie, stând pe terasa unei case dintr-un sat rătăcit printre Apuseni. VIAŢA, căci este, fără să fiu patetică, ci pur şi simplu concluzionând după un şir de întâmplări ale existenţei mele, cel mai fără de preţ dar pe care-l primim în necontenita noastră călătorie de dincolo de timp şi de spaţiu. UN JOC, căci totul este un joc al destinului pe care-l avem, pe care ni-l construim conştient sau nu, voluntar sau nu. DE CUVINTE, căci… e simplu de înţeles, dacă stăm un pic şi ne gândim măcar la două minuscule cuvinte care schimbă traiectorii, care te fac să urci până la cer sau te trântesc la pământ: DA sau NU. Te-ai gândit vreodată la DA-urile sau la NU-urile din viaţa ta? Poate că doar o singură înlocuire a celui mai mic DA cu cel mai neînsemnat NU, sau invers!, ar fi determinat, ca prima piesă dintr-un lanţ de domino, o altă … viaţă.
Faceți căutări pe acest blog
Peste o lună plec în Suedia, la un workshop despre viaţa în mijlocul naturii sălbatice şi despre metode educaţionale outdoor. Am mai aplicat şi pentru alte proiecte, dar iată că am fost admisă în acesta. Să fie oare o pură întâmplare sau un răspuns al universului la dorinţa mea de a călători, de a descoperi, de a mă forma în alternative educaţionale mai aproape de aşteptările copiilor şi ale tinerilor de astăzi? Da, mai aproape, de fapt, de nevoia, neexprimată sau uneori nici măcar identificată, a acestei generaţii pe care mall-ul, internetul sau televizorul nu fac din ei decât nişte captivi ai societăţii de consum sau ai unei vieţi virtuale. I-am observat şi în cea mai recentă tabără, unde n-au simţit nevoia să intre pe messenger, pe facebook sau să se uite la televizor, căci libertatea de-a se exprima împreună în tot felul de activităţi, de la jocuri la concursuri sportive, de la bălăceala în piscină la tirul cu arcul, de la vâslitul în bărci de cauciuc la expediţii, de la cinema în aer liber la muzică, dans sau teatru le-a umplut nu numai timpul, ci şi mintea şi sufletul. I-am văzut însetaţi de socializare, de comunicare face to face, de activităţi în care să-şi demonstreze spiritul de echipă, de învăţare prin descoperire şi prin exersare. I-am văzut cât de inteligenţi, de creativi, de deştepţi şi de competitivi sunt dacă noi, adulţii, le creăm cadrul în care să se exprime. Dacă am fi mai atenţi la nevoile interioare ale copiilor, am şti ce răspunsuri să le dăm, am şti ce să le oferim astfel încât să se descopere, să se formeze pe măsura fondului nativ atât de bogat şi de spectaculos! Şi-atunci am putea privi încrezători în viitorul lor, care este şi al nostru.
