duminică, 26 februarie 2012

I'M LIKE A BIRD

Îmi simţeam sufletul captiv în trecut, flash-uri reveneau obsedant, dar, ce-i drept, din ce în ce mai rare odată cu trecerea timpului, maxilarele mi se mai încleştau uneori de ciudă că past tense-ul refuza să rămână acolo unde-i era locul. Şi nu puteam să-mi trăiesc pe deplin prezentul din cauza umbrelor care-mi mai abureau ochii sau care mi se fixau ca un nod în gât. Uită, uită, uită! Eram conştientă că mă agăţam de amintiri doar pentru că sufletul meu nu putea rămâne gol şi ştiam că singură nu puteam să lansez către zbor nacela ancorată încă de amărăciune.

Şi-am ajuns în faţa mării. Se întindea albastră, lină, nesfârşită, strălucindă în lumina zorilor. Nisipurile mişcătoare erau în spatele meu, dar nu mai aveam ochi să le văd, nici nu mai puteam să le aud chemarea. Aparţineau acelui past tense care nu mai avea nicio şansă de a redeveni prezent. Ştiam că trebuie să păşesc înainte. Mi-era puţină teamă, dar am auzit o voce hotărâtă şi plină de căldură: hai! Am întins mâinile care-au prins aripi şi m-am înălţat încetul cu încetul, plutind în sus, nu mult, cât să-mi răcoresc din când în când vârful degetelor în jocul de lumini al apelor, ca să nu uit că totuşi sunt pământeancă.

vineri, 17 februarie 2012

ADA CODĂU: IAR FERICIREA TE AJUNGE DIN URMĂ

Ada a scris una dintre cele mai frumoase pagini din blogul ei. Am citit şi recitit rândurile, zâmbind cu toată fiinţa, regăsindu-mă printre ele. Nu, nu sunt nici copilul alergând pe malul mării cu zmeul în mână, nici pictorul, nici măcar o fâşie din pătura kaki.:) Mă regăsesc în dorinţa de a rămâne un om cu spiritul liber şi mă regăsesc în dorinţa de a păstra aşa cum e puzzle-ul cu oamenii frumoşi din viaţa mea. Sunt cel care aleargă, iar fericirea îl prinde din urmă. Sunt cea care iubeşte pe fugă, aşa cum numai ea ştie.

Pagina Adei mi-a amintit de dimineaţa cu parfum de iubire: am simţit cum clipele stau pe loc, cum tot universul se transformă în două piese de puzzle ce se îmbină într-o perfectă armonie. Şi-n aroma cafelei fierte la ibric am descoperit acea stare de "mi-e bine-bine" de care avusesem atâta nevoie, pe care o aşteptasem fără măcar să visez la ea, poate fără măcar să ştiu că există. Şi mâna ce-mi mângâie părul, şi podul palmei brăzdat de-atâtea semne ale destinului, şi vocea care mă învăluie, şi privirea care mă descifrează, şi îmbrăţişarea care mă cuprinde...

sâmbătă, 4 februarie 2012

AȘA DEVENIM ZEI


A fost o vreme când, cu aer naiv de superioritate, cel mai probabil  consecință a unor lecturi puritane și a unor experiențe trăite sau care mi-au fost împărtășite, consideram dragostea platonică drept o supremă manifestare a sufletelor pereche, disprețuind înlănțuirea trupurilor, pe care n-o vedeam decât ori ca pe o datorie conjugală, ori ca pe un semn de desfrânare. Simțeam, totuși, că pe undeva greșesc  și nu-mi dădeam seama de unde aveam acest sentiment de nesiguranță a convingerilor mele. Intuiam că, dincolo de ceea ce știam eu, era ceva ce nu cunoscusem încă, că există divin și înălțare în TOT ce înseamnă dragoste.

Și-am decis să mă retrag în mine, ca un animal hăituit ce se retrage în bârlog să-și vindece rănile, și să trăiesc doar certitudinile cotidiene, așteptând în sinele meu momentul când voi ști ce vreau și voi avea ceea ce am nevoie. Au trecut, zile, luni sau poate chiar ani, nu am numărat clipele și nici nu le transform în unități de măsură, căci îmi pot contracta sau dilata timpul personal după propria mea dorință, și-am știut că dragostea totală nu este apanajul exclusiv al sufletului. Mintea are nevoie să admire. Sufletul are nevoie să fie îndrăgostit. Trupul are nevoie să vibreze. Asta înseamnă dragostea totală, doar așa putem simți că ne desprindem de lumesc și devenim zei. Și așa cum mințile au nevoie de cuvinte ca să rezoneze, sufletele de emoție ca să se întâlnească, așa și trupurile au nevoie de timp ca să se întâlnească, să se  descopere, să se regăsească. Abia atunci Ea și El încep să-și scrie pentru eternitate povestea lor de dragoste.

joi, 2 februarie 2012

DESPRE DRAGOSTE 100%

De multe ori, ascultând povești de iubire sau de neiubire, trăind alături de prietenele mele iluziile sau deziluziile mele sau ale lor, am căutat în jurul meu răspunsul la atâtea întrebări, rătăcind uneori ca un explorator temerar, dar revenind de fiecare dată la mine însămi, ca la un pământ al făgăduinței. Și după răsărituri și apusuri de soare, după clipe de fericire și clipe de trădare, după speranțe și îndoieli, am găsit răspunsul în mine, răspuns pe care l-am mărturisit o singură dată în viață: cucerește-mi mintea, apoi sufletul, apoi trupul. Abia atunci va fi dragoste 100%! Neapărat în ordinea asta și neapărat în trei părți egale: 33,(3), apoi încă 33,(3) și-apoi încă 33,(3). Căci pentru o mare dragoste echilibrul este totul. Între El și Ea, între minte, suflet și  trup. Asta înseamnă fair-play în adevăratul sens al cuvântului.

Ce bine că am fost bună la matematică și mi-am amintit despre numerele zecimale periodice! :)