duminică, 26 februarie 2012

I'M LIKE A BIRD

Îmi simţeam sufletul captiv în trecut, flash-uri reveneau obsedant, dar, ce-i drept, din ce în ce mai rare odată cu trecerea timpului, maxilarele mi se mai încleştau uneori de ciudă că past tense-ul refuza să rămână acolo unde-i era locul. Şi nu puteam să-mi trăiesc pe deplin prezentul din cauza umbrelor care-mi mai abureau ochii sau care mi se fixau ca un nod în gât. Uită, uită, uită! Eram conştientă că mă agăţam de amintiri doar pentru că sufletul meu nu putea rămâne gol şi ştiam că singură nu puteam să lansez către zbor nacela ancorată încă de amărăciune.

Şi-am ajuns în faţa mării. Se întindea albastră, lină, nesfârşită, strălucindă în lumina zorilor. Nisipurile mişcătoare erau în spatele meu, dar nu mai aveam ochi să le văd, nici nu mai puteam să le aud chemarea. Aparţineau acelui past tense care nu mai avea nicio şansă de a redeveni prezent. Ştiam că trebuie să păşesc înainte. Mi-era puţină teamă, dar am auzit o voce hotărâtă şi plină de căldură: hai! Am întins mâinile care-au prins aripi şi m-am înălţat încetul cu încetul, plutind în sus, nu mult, cât să-mi răcoresc din când în când vârful degetelor în jocul de lumini al apelor, ca să nu uit că totuşi sunt pământeancă.

Un comentariu:

  1. Se pare ca anunti primavara! Cu alb si rosu, ca un fir impletit...cu alb si rosu, ca o pasare vestitoare...si eu astept primavara...

    RăspundețiȘtergere

Faceți căutări pe acest blog