luni, 2 aprilie 2012

DANSER SA VIE...

Este titlul unei expoziţii din Centrul Pompidou şi acum, când încerc să surprind în câteva rânduri esenţa impresiilor trăite timp de şapte zile, cred că aceasta este cea mai expresivă sintagmă ce defineşte, pentru mine, Parisul. Dansează-ţi viaţa! Asta am tradus eu din ce-am perceput eu acolo. Nu, Parisul nu este un loc de vizitat pur şi simplu. Este un loc de simţit ceea ce vezi, de respirat atmosfera boemă a străduţelor împânzite de bistrouri aglomerate, cu măsuţe pe trotuare, la care oamenii se aşează orientaţi către trecători ca la spectacol, de descoperit gastronomia franceză şi vinurile de Bordeaux, un loc în care să te pierzi în mulţimea pestriţă, simţindu-te însă unic, în care să treci de la o epocă la alta ca printr-o oglindă magică ce te transformă instantaneu în trăitor al acelei epoci, în care să te pierzi în faţa Sărutului lui Rodin sau în faţa picturilor lui Gaugain, să te întinzi pe iarbă la umbra Luvrului sau să-ţi prinzi lacătul iubirii pe unul dintre podurile Senei, să-ţi savurezi croissantul şi cafeaua de dimineaţă la Chez Jean. Parisul este un loc în care trebuie să revii. Şi să nu fii singur. Căci sunt prea multe trăiri, gânduri, sentimente pe care vrei să le pipăi cu vârful degetelor minţii, şi ale sufletului, şi ale trupului... şi să le împărtăşeşti cu cineva.

PS Mulţumesc, Carmen! Mulţumesc, Andy!