TIMBRE

A mai trecut un an. Încă un an. Şi vor mai trece. Timpul pare că s-a contractat rău de tot, zilele zboară zănatice. Nu azi-ul devine ieri, ci mâine-le.

Sunt lucruri, însă, care nu trec. Nu că n-ai vrea. Nu că ai vrea. Pur şi simplu nu trec, pentru că odată picurate prin clepsidra timpului se metamorfozează în... timbre. Timbre ale sufletului. Nu se văd. Doar tu le ştii. Şi poate cei care ştiu să vadă prin ochii tăi ca printr-o lunetă sau care merită să-ţi asculte cuvintele. Un timbru, o piesă din puzzle-ul tău: genunchii juliţi ai copilăriei, caisele verzi furate de prin vecini, gardul pe care te-ai căţărat de-atâtea ori, chipul bunicului, candela de pe peretele bunicii îngenunchiate în rugăciune, tatăl transformat în Moş Crăciun, coroniţele de premiant făcute de mâinile mamei din trandafirii din faţa casei, firele de nisip din părul ud, teancurile de scrisori de dragoste, prietenii de suflet, momentele în care ai urlat de durere, clipele în care ai ţipat de fericire, hohotele de râs, hohotele de plâns, prima iubire, marea iubire, zâmbetele din ochii copiilor, amprentele pe care le-ai lăsat în urma ta, oamenii care contează, secvenţele decupate din filmul vieţii şi rămase intacte.

A mai trecut un an. Tapetul din timbre cu care-ţi învălui sufletul străluceşte a neuitare. Şi aşteaptă, răbdător, şi alte amintiri ce vor veni.

DOAR PENTRU CEI CARE POT ÎNŢELEGE. SAU CARE VOR.

Cuvinte care mângâie şi cuvinte care dor. Cuvinte care te sfredelesc şi cuvinte care zboară ca puful de păpădie. Cuvinte pe care nu le vrei, dar care vin. Şi cuvinte pe care le aştepţi, dar care nu mai vin. Cuvinte pe care vrei să le uiţi şi nu poţi. Sau cuvinte pe care vrei să le păstrezi, dar care s-au şters ca paşii pe nisip.

Cuvinte-zâmbet şi cuvinte-lacrimă.

Cuvinte- cer şi cuvinte- pământ.

Noi suntem între cer şi pământ. Între zâmbet şi lacrimă. Cuvintele ne pot înălţa şi ne pot trânti atât de rău, încât ne ia ameţeala, ne pierdem de noi şi orbecăim, căutând. Şi-atunci... alegem CUVÂNTUL. Îl culegem din colb, acolo unde l-am aruncat cândva şi l-am lăsat aruncat, îl scuturăm de praf cu pensule din aripi de înger şi-l picurăm în minte, în suflet şi-n fiecare fibră a trupului, purificându-ne. Şi-abia atunci învăţăm să iubim. Dar altfel. Şi iubim în primul rând CUVÂNTUL.

EN THEOS

Acum câteva zile, Iulia Pană a postat pe facebook o fotografie de-acum mulţi ani, cu o parte din Cenaclul Eveniment. N-o mai aveam. Şi nici acea perioadă nu mai exista în amintirile mele active. Era pusă undeva, într-un sertar închis de evenimentele vieţii, care-au împins spre-o aparentă uitare întâmplările trecute. Dac-ar fi să transform fotografia alb-negru într-una color, actualizând-o, în acelaşi timp, ce-aş vrea să nu se piardă? Inocenţa... sau poate tinereţea...? Nu. Las Cezarului ce-i al Cezarului şi timpului tributul care i se cuvine. Însă ceea ce trebuie păstrat neatins este entuziasmul.

Este un cuvânt cu etimologia în grecescul enthousiasmos, derivat de la entheos. En Theos! Zeul din tine. Cel care-ţi pune în mişcare impulsurile sufleteşti şi-ţi porneşte toate motoarele interioare. Ale minţii şi ale trupului. Cel care-ţi arată direcţia, care-ţi arată cine eşti cu adevărat şi care este misiunea ta. Cel care-ţi deschide al treilea ochi pentru a vedea că în orice întâmplare există o lecţie de viaţă şi că orice piedică nu are decât rolul de a-ţi corecta Drumul. Cel care te face să descoperi că în jurul tău ai infinite motive să te bucuri şi să râzi. Cel care-ţi arată vocaţia pe care o ai şi pe care trebuie s-o urmezi, căci poţi fi, şi tu, un creator. Mai important sau mai puţin important, asta nu contează.

Ce altceva este vocea copiilor care intră în dialog cu o frunză, cu o gâză, cu o jucărie (înţelegându-le şi vorbindu-le cu o încântare plină de puritate), ce altceva este bosumflarea lor la orice nu le convine (căci ei nu au învăţat încă ce înseamnă disimularea), decât entuziasmul de a trăi intens orice clipă? Ce altceva este visul adolescentului de a deveni, decât entuziasmul de a crede că orice este posibil? Avem, fiecare dintre noi, datoria de a păstra neîntinat acest entuziasm din noi şi misiunea de a ocroti entuziasmul din copiii şi adolescenţii de lângă noi. Atât timp cât există Zeul din tine, nimic nu este pierdut. Asta este ce aş vrea să le  transmit, la început de an, copiilor şi adolescenţilor de lângă mine, prietenilor mei.

PS Puteam traduce "En Theos" şi prin "Dumnezeul din tine". Dar EL este unul singur, deasupra noastră, a tuturor.