vineri, 5 septembrie 2014

CU INIMA ÎN CĂUŞUL PALMELOR

Marginea paharului foșnește neliniștit sub rotirea crescândă a degetului, până când sunetul de ecou continuu, când apropiat, când depărtat, crescând treptat, dă verdictul: cristal-cristal. Un deget de vin, două, trei, stop. Rubinul sclipește cu toți dinții lui, strepezind privirea ce călătorește dincolo prezent, dincolo de ce e palpabil.

Anii, lunile, zilele nu au dimensiuni. Se supradimensionează sau se chircesc, devenind totuna. Ești aici, cu aceeași privire printre genele de culoarea frunzelor de toamnă (verzi? arămii? brune? albastre?... ce contează?). Îți dai jos armura, lăsând la iveală copilul din tine, îmi întinzi- ca de atâtea ori- sufletul tău în palmele făcute căuș, șoptești sunt eu, da, eu. Sufletele noastre se ating de parcă nu s-ar fi despărțit niciodată, de parcă n-ar fi călătorit razna printre alți și alți oameni, printre alte și alte locuri. Palmele noastre se caută suprapunându-și liniile vieților. Cuvintele noastre pășesc pe același ritm, mărturisindu-și gândurile nespuse atâta timp.

Și ce dacă trăim în lumi paralele? Timpul nostru nu se măsoară. Nu există trecut, nu există prezent, nu există viitor. Existăm doar noi, ca un Yin și-un Yang. Sunt aici, ești aici când vreau, când vrei, când te chem, când mă chemi.

Faceți căutări pe acest blog